tag:blogger.com,1999:blog-48778229100425729902024-03-05T13:52:06.315-08:00copil-atomicclopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comBlogger12125tag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-1390656799000332842010-08-20T14:02:00.000-07:002010-08-20T14:02:39.735-07:00Casa cu stafiiÎn Brăila există sute de legende şi istorioare , cele mai multe dintre ele petrecânduse în casele inpunătoare din centrul vechi al urbei. Dacă stai să asculţi poveştile încântătoare ale bătrânilor, ce erau doar nişte copii când acestea erau cunoscute la fiecare colţ, sau pe care le-au prins din zbor de la fraţi ori părinţi, vom fi uimiţi de ceea ce auzim. Acum vă voi spune doar una dintre ele, dar şi cea mai stranie dintre toate.<br />
La începutul secolului trecut, când pe strada Misitiilor încă se mai stabilea preţul grăului pentru Europa. La acea vreme, domnul Mavrocordulas, unul dintre importanţii negustori greci de grâne ai timpului, construieşte una dintre cele mai impunătoare case din Brăila. Din afară nu puteai vedea decât stilul arhitectural deosebit, însă dacă aflai ce se petrece în interior, te-ai fi îngrozit. Voica, femeia de care se îndrăgostise nebuneşte grecul ,îşi găsise un amant între servitorii săi. Nu se ştie ce a împins-o la adulter. Să fi fost faptul că se simţea prea singură în timpul partidelor de vânătoare ale soţului, sau să fi fost diferenţa mare de vârstă între ea şi bărbatul ei? Asta nu o poate spune nimeni.<br />
Mavrocordulas era măcinat de gelozie. Şi cum ar fi putut să nu fie dacă avea aşa o nevastă frumoasă. Într-o zi se hotărâ să pună capăt acestei frământări sufleteşti şi anunţă pe toată lumea că pleacă la vânătoare. Era lucru cunoscut că boierul era împătimit al vânătorii, însă era o iarnă grea, iar în acea zi viscolul nu se oprii nici o clipă. Această plecare ridică câteva semne de întrebare, însă în acea după-amiaza negustorul era în sania lui pregătit de drum.<br />
Negustorul îşi urmă planul, şi după ce aşteptă căteva ore într-un han de la marginea oraşului se întoarse acasă pe neaşteptate. Intră încet, şi se îndreptă spre iatacul soţiei . Aici îi găsi pe Voica, scumpa lui soţie, şi pe amantul acestuia, unul dintre servitori. Cuprins de o furie oarbă, îi împuşcă pe amândoi. Se mai spune şi că iar fi găsit stănd pe jos, pe o blană de animal, căci slugile vorbeau că au primit ordin să ardă o astfel de blană însângerată.<br />
După toate cele întămplate, Mavrocordulas plecă din ţară . După câţiva ani, se auzea cum că acesta se stabilise în Elveţia, însă la scurt timp după aceasta s-a sinucis. Dar despre frumoasa Voica nu a mai ştiut nimeni nimic.<br />
Până în 1957, când a devent cămin de bătrâni, casa a avut mai mulţi proprietari, dar nimeni nu a putut sta în ea mai mult de câteva luni. Prin ’80, vila a fost consolidată, iat ramăşiţele unei femei împuşcate în cap au fost descoperite atunci. Unii spun că osemintele se aflau zidite în unul din pereţii casei; alţi că erau îngropate pe alee. Însă nimic nu e sigur. Regimul de atunci a interzis discutarea acestei descoperiri. Se mai spune că muncitii care au făcut macabra descoperire – au găsit scheletul într-un zid – au primit ordin să facă oasele îngrăşăminte pentru florile de pe alee, iar la scurt timp l-au dezgropat şi l-au predat autorităţilor.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-44441085162283461752010-07-27T05:08:00.000-07:002010-07-27T05:08:31.258-07:00Desene de pe mapamont inspirate de talentul românescÎn blogul lui <a href="http://tiberiuorasanu.wordpress.com/" target="_blank">Tiberiu Orăşeanu</a> , într-unul din post-urile sale am descoperit un site interesant. Este un fel de muzeu<a name='more'></a> al caricaturilor . Aici putem găsi un colecţie impresioanată de prortre ale personalităţilor importante din cultura universală.<br />
<br />
Aici vom descoperii lucrări atât ale caricaturiştilor rămâni, cât şi străini.<br />
<br />
Nu am să vă mai plictisesc cu poveştile şi vă ofer site-ul pentru a descoperii singuri această minunată galerie: <a href="http://www.personality.com.ro">www.personality.com.ro</a> .clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-68720905013239829232010-07-07T14:00:00.000-07:002010-07-07T14:00:53.525-07:00Dulce răzbunare!Fabian era sigur că Dumnezeu făcuse o mare greşeală! Nu înţelegea şi pace cum a putut să îl trimita pe el, un copil care nu e nici cât juma' de buletin <a name='more'></a>la cei nouă ani ai săi, însă sprinten la minte, în aceiaşi familie cu sor-sa, Daria. Calu' acela nătîng !e<br />
Pe lângă că nu făcea nimic toată ziua, decât să se vopsească pe faţă ca un clovn, mai şi ocupa câte zece ore baia doar ca să îşi aranjeze pălăria ! Una din sutele ei de pălării...<br />
<h3>Cu toate că nu le purtase pe toate niciodată, continua să îşi cumpere ba o pălărie, ba o bască, ba cine mai ştie ce.<br />
Faptul că nu erau decât mofturile de capul ei nu l-ar fi deranjat atât de tare, însă făcea şi pe deşteapta. Ei i se năzărea tot timpul câte ceva, iar toate bazaconiile ei ce ajungeau la urechile mă-sii se terminau prost pentru ... el, desigur. Tot timpul mânca papară din cauza ei, însă ultima oară mersese prea departe! Fusese pedepsit în casă şi pierduse de două ori consecutiv ocazia să mergă la tanti Leonora. Tanti era o verişoară de-a mă-sii care iubea enorm copii, dar nu reuşise să aibă şi ea unul al ei. Fiecare vizită la ea însemna dulcuri pe săturate, două îngheţate şi două sacoşi cu bomboane, una a lui şi una a Dariei, numai pentru el - atâta bucurie avea şi el după urma soră-sii, ea nu mânca dulcuri, să nu se îngraşe, cică. </h3><h3>Putea să lipsească de la joacă o zi-două şi nici bătaia nu îl deranja, însă asta fusese picătura care umpluse paharul. Aşa ceva nu putea accepta din partea Calului! Era clar, trebuia să se răzbune! Îşi zbătuse capul toată ziua, şi într-un tărziu găsi planul perfect. Se duse mai întâi la dulapul de pălării al Dariei , şi cu un zămbet de satisfacţie socoti că sunt vreo douazeci şi trei. Se uită apoi la ceas şi fugi într-un suflet la maică-sa, care tocmai dădea să iasă pe uşă.<br />
- Mama, lasă-mă pe mine să mă duc să văd de pisicile doamnei Lenuţa. Vreau să îţi arât că m-am făcut cuminte.<br />
Bucuroasă, maică-sa îi puse oala cu torocala mâţelor în braţe şi îi atârnă de gât cheia vecinii. Ajuns la doamna Lenuţa, se miră cum cucoana ţinea nouăsprezece pisici într-un apartament cu două camere. Trecând peste uimire, dădu fiecărei măţe de mâncare şi începu să aştepte, căci trebuia să strângă după ele , când acestea terminau masa.<br />
Între timp, Daria intră tunând şi fulgerând în casă, însă când dădu cu ochii de pisici leşină. Băiatul era încântat! În sfărşit i-o făcuse soră-sii! Aşa îi trebuia! Oricum, pălăriile arătau mult mai bine ca şi castronele pentru bietele animăluţe decât în cap la ea.</h3>clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-65020943081996472822010-07-05T11:02:00.000-07:002010-07-05T11:02:50.545-07:00Rottweiler de curseEu sunt o fire puţin mai libertină şi un pic comodă. Niciodată nu mă grăbesc când merg undeva, chiar dacă sunt în întârziere. Toţi se plâng că trebuie să mă aştepte, dar răspunsul meu pentru oricine este acelaş : "Nu alerg după nimeni, dacă nu iţi place stilul meu spune-mi, şi eu te las în pace."<br />
Şi este foarte adevarat. Eu nu am alergat după nimeni, în afară de dăţile când jucam Lepşa. Nu am fugit nici după fete şi nici după băieţi. La şcoală ajungeam frecvent <a name='more'></a>în urma profesorilor, îndeosebi la prima oră, considerănd că nici aici nu merită să imi dau ostenela şi că nu e necesar să mă treacă toate apele alergand, eventual să îmi rup şi un picior pe scări. <br />
Însă, cineva a reusit să mă facă să mă răzgândesc. De frică să nu pierd acest personaj special, am alergat după el cam o lună de zile.<br />
Ei bine, este vorba de căţeluşa mea rottweiler pe care o exilasem din casă în curte. Începuse să crească, şi fiind vară, am mutat-o în cuşca construită special pentru ea în curte. Gândind şi pentru viitor, nu numai pentru prezent, părinţii au construit o "cuşcă-vilă", care se pare că pe atunci nu o prea incânta pe micuţa rottweiler. Fiind tinerică, încă era de statură mică şi avea loc să iasă pe sub poarta şi să o ia la goană pe stradă. Cum era vacanţa de vară şi eu aveam foarte mult timp la dispozitie, o lăsam să fugă puţin, să îşi facă hatârul, după care mă duceam după ea. <br />
Căţeluşa era foarte iute de picior aşa încât alergam ceva până ajungeam să o prind. De ciudă că o aduceam înapoi , îmi fura căte un papuc. Aşa că, în cazul în care sunteţi stăpânul uni pui jucăuş de rottweiler, păziţi-vă papucii!clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-6245490164108573892010-06-07T13:33:00.000-07:002010-06-14T05:17:11.787-07:00Catren<div>Fizica, mate, chimie,</div><br />
<div>Cred ca fac alergie!</div><br />
<div>Romana, engleza, franceza,</div><br />
<div>De ce nu facem si chineza?</div><br />
<div></div><br />
<div></div>clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-50027791026409565642010-06-07T12:34:00.000-07:002010-07-10T05:31:50.142-07:00Precautie de soacra Plictisită de joaca cu valurile, m-am întors pe plaja . Am incercat să ridic un castel complicat, în stil spaniol, însa cum ştim cu toţii, joaca în nisip nu are niciun haz fără un partener. Astfel am început să caut un copil cu care să mă joc şi l-am găsit imediat. Fiind un copil curajos si foarte îndrăzneţ, m-am dus imediat la mama băieţelului pentru<a name='more'></a> a cere voie să mă joc cu el .<br />
Aceasta era o femeie trecută de prima tinereţe,împodobita ostentativ cu aur si cu un aer plictisit . <br />
Intru in discuţie foarte politicos, cum îmi stă în fire:<br />
- Bună ziua, doamnă! Pot să mă joc cu fiul dumneavoastră?<br />
Cucoana intoarce capul spre mine, şi după câteva secunde de reflecţie, răspunde pe un ton de <em>hai sictir</em> :<br />
- Hai, fie! Acum te poţi juca. Da' peste cinsprăzece ani să nu te mai prind în preajma lui! Ai auzit?!<br />
- Sigur, doamnă - am răspuns în grabă, şi am plecat spre băieţel.<br />
Cât timp ne-am jucat, nu am scăpat nicio clipă de previrile iscoditoare ale femeii, care ne urmărea fiecare mişcare.<br />
După o vreme, mă duc la mama uimită, şi o întreb ce are băiatul acela între picioare. Mama, foarte amuzată, îmi răspunde<br />
- El e băiat, mamă, şi are cocoşel. Ai să înţelegi tu mai târziu.<br />
Acel <em>cocoşel</em> m-a faşcinat, şi cât timp am mai stat pe plajă, singura mea ocupaţie a fost să inspectez <em><span style="font-family: Times, "Times New Roman", serif;">moţorelul</span></em> dintre picioarele băiatului.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-81420886244756180182010-05-30T05:29:00.000-07:002010-06-14T05:20:01.563-07:00Surpriza românilor la Eurovision Deşi toată <a href="http://zambetesiperle.wordpress.com/">lumea</a> aprecia că "Playing with Fire" va prinde un loc în Top 10, inclusiv exitpol-urile din ultimele zile, nimeni nu se aştepta ca Paula şi Ovi să reuşească sa obţinerea "bronzului". Românii au făcut precum furnicile şi, încet-încet au adunat puncte din toata Europa. Douăzeci şi nouă din cele treizeci şi nouă de ţări cu drept de vot la finala Eurovision 2010 ne-au ajutat să ajungem pe locul al treilea în clasamentul general, cu un total <a name='more'></a>de 162 de puncte, la doar 8 puncte diferenţă de reprezentanţii Turciei, clasaţi pe locul al doilea. Probabil că dacă am fi luat voturi şi din Germania şi Bulgaria - ţări care la această ediţie nu ne-au dat nici un punct, deşi de regulă erau susţinătorii nosştri, am fi vorbit acum despre cel mai bun rezultat al României în istoria participărilor sale la Eurovision. <br />
Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu au reuşit, sâmbătă seara, să egaleze rezultatul obţinut acum 5 ani, la Kiev, de Luminiţa Anghel şi Sistem: locul al treilea la Eurovision. Judecând după calitatea pieselor - fiindcă nu trebuie să uităm că Eurovisionul este o competiţie dedicată creaţiilor - România este singura ţară din Top 3 care a prezentat o compoziţie adevărată, cu mult peste piesa "eurovisionistică" (cum o numesc unii) a Germaniei şi rock-ul cu iz de Timberlake a turcilor.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-19715468630359025442010-05-16T13:12:00.000-07:002010-06-14T05:20:20.139-07:00Pofta buna! Prin clasa a doua, ramanand singura acasa, m-am gandit sa le fac o surpriza parintilor si bunicii. Primul lucru care imi trecuse prin cap era sa ma apuc de gatit. Si ce sa gatesc? O negresa! <br />
Aveam impresia ca este usor sa coci o prajitura, doar bunicii ii iesea intotdeauna fara sa se chinuie. In plus, era ultimul desert pe care il vazusem cum se prepara. La vremea aceea stateam foarte mult in bucatarie, dorindu-mi ca peste ani sa devin cea mai buna mama. Pe atunci, gandeam ca mama va fi mult prea ocupata cu afacerile si la batranete, ceea ce insemna ca eu va trebui sa imi ingrijesc copiii singura.<br />
Cautand prin dulapul<a name='more'></a> bunicii, am gasit si reteta de negresa, asa ca mi-am spus singura: spor la bucatarit. Am incercat sa fac totul ca bucatarii de la TV si, chiar daca nu a fost exact la fel, am fost mandra de cum mi-a iesit. Dupa indelungi incercari, am reusit sa pornesc cuptorul si sa pun prajitura inautru. De preincalzirea acestuia nu auzisem inca. Am tinut "opera" mea cam 50 de minute in cuptor, apoi am scos-o.<br />
Dupa nenumarate esecuri in urma carora m-am ales cu degetelele arse, am inteles ca trebuie sa o las putin sa se raceasca. Au urmat minute interminabile, dar intr-un sfarsit am reusit sa scot negresa din vasul de Yena si s-o pun pe un platou. Cu toate ca respectasem reteta iar prajitura nu se arsese, mie tot mi se parea ca e prea ... neagra. Acum as spune ca e normal sa fie asa de bruneta, doar iti poti da seama si din nume, insa pe atunci nu aveam aceiasi gandire. Astfel, in timp ce ma bucuram ca am reusit s-o scot din vasul in care am copt-o, am auzit cheia in usa. Era clar, se intorsese bunica . De frica sa nu-mi spuna c-am irosit ingredientele degeaba si ca nu e nimic de capul ei, m-am gandit s-o ascund. Atunci mi-a venit si ideea, care parea foarte buna la acel moment : am deschis geamul de la bucatarie -mentionez ca stateam la etajul unu si ca erau vreo cinci metri pana jos- si am pus platoul cu negresa pe aerul conditionat. M-am comportat normal, insa porumbeii salbatici nu mi-au urmat exemplul. <br />
In doar cateva minute, cat s-a schimbat bunica mea de hainele de oras, la geamul nostru - la prajitura mea mai exact - s-au strans in jur de 12 turturele ce incepusera sa-si ia pranzul. Mirata, buna s-a dus la geam si, incercand sa se stapaneasca sa nu rada, m-a intrebat:<br />
- Strengarito, nu sti cumva cum a ajuns platoul meu cel bun afara pe geam, si cu o prajitura in el?<br />
Eu, fastacita, am inceput sa rosesc, si n-am reusit sa scot niciun cuvant. <br />
Ca sa ma incurajeze, bunica mi-a spus ca negresa arata absolut delicios, dar sa lasam porumbeii sa-si ia masa in oras linistiti, fiindca nu mai putem manca dupa ei. <br />
Normal ca m-am intristat, doar era munca mea si apoi nici eu nu apucasem sa gust din ea. Nu am nicio ideea cum a iesit prima mea incercare de a gati. <br />
Ca sa ma consoleze, mamaia m-a ajutat sa fac o alta prejitura, insa gandul meu a ramas si acum la cea mancata de turturele. Pana si in ziua de azi ma macina intrebarea: "Cum a iesit prima mea negresa?"Insa ma multumesc cu urmatorul raspuns: " Daca au mancat-o pasarile, inseamna ca nu era chiar nereusita"; si ma inveseleste faptul ca macar ele s-au bucurat de ea.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-9204850519518030762010-04-23T10:59:00.000-07:002010-06-14T05:20:40.262-07:00Vulpita la orasO vulpe, in cautare de o viata mai usoara, pleca din padure spre oras. Auzise ea o pasare care se lauda ca s-a plimbat prin oras, si acolo a gasit tot felul de graunte puse de oameni pentru pasari.<br />
Pe drum se intalni cu un vulpoi mai batran, care trecuse prin multe, si care plecase si el odata la oras. Acesta o saluta:<br />
- Buna ziua, vulpito!<a name='more'></a><br />
- Buna ziua, vulpoiule!<br />
- Incotro mergi atat de tantosa?<br />
- Pai, raspunse aceasta, ma indrept catre oras, caut un trai mai usor.<br />
- Doamne, doamne, ce ganduri sunt astea? Esti inca tinerica si gandesti stramb. Daca pleci acolo in cautare de viata usora, sa stii ca nu faci bine. Lumea oamenilor nu e la fel ca a noastra. In primul rand graiul nostru nu seamana cu al lor, iar in al doilea rand sunt multi oameni rai. Nu ai sa gasesti in niciun caz ceea ce cauti tu, ba din contra, ai sa gasesti o viata total opusa asteptarilor tale. Nu face greseala de a pleca. Aici esti libera, acolo nu vei fii!<br />
- Vulpoiule, stiu ca vorbele tale sunt intotdeauna intelepte, dar acum cred ca te inseli.<br />
- Fa ce crezi ca trebuie sa faci, dar cand o sa ajungi acolo o sa imi dai dreptate, ai sa vezi.<br />
Astfel isi lua la revedere de la vulpoiul intelept, si pleca mai departe. Cum drumul era lung, petrecu noaptea intr-o scorbura nelocuita. Pe timpul noptii, nu putu sa doarma, astfel ca prin minte ii treceau tot felul de ganduri:<br />
" Doamne, si daca vulpoiul o avea dreptate, ce am sa ma fac. Daca dau peste unul din acei oameni rai si nu am sa ma mai pot intoarce acasa? Cum o sa ma descurc eu singurica? Am mai auzit ca acele constructii ciudate pe roti care au calcat-o pe verisoara mea si i-au rup piciorul, sunt multe in oras. Si daca oameni se poarta frumos doar cu pasarile si cu acele rude indepartate ale noastre, caini, ori cu acele fiinte fiinte rasfatate, pisicile. Cand s-a ratacit una prin zonele noastre era disperata, nu stia ce sa faca. Spunea ca in urbe se descurca, dar ca in pustietatea in care traim noi, nu . "<br />
Insa isi alunga rapid aceste ganduri negre: " Dar, oare de ce imi fac atatea griji? Vulpoiul acela batran doar a vrut sa ma sperie. Atat si nimic mai mult. Cu siguranta o sa ma descurc, doar n-oi muri. Daca pisica aia fandosita se descurca acolo, ei de ce n-as face-o? Cu ce e ea mai presus de mine? Cu nimic! "<br />
Dar ea nu stia ce avea sa o astepte. Mai tarziua vea sa afle ce ii pregateste destinul, astfel isi va da seama de greseala pe care a facut-o parasindu-si "tinuturile".<br />
Ajunsese in suburbiile unui orasel tocmai cand se innoptase, astfel ca totul era linistit. Moarta de oboseala se culca intr-un tufis in fata unei "cutii de beton". Dimineata, in zori, se trezi speriata de o voce grosa ce maraia amenintator.<br />
- Mrrrrr! Ce cauti aici? Nu stii ca asta e teritoriul nostru?<br />
Cand deschise ochii vazu o haita de vreo douazeci de caini ce o priveau foarte urat, si care parca asteptau doar un cuvant din partea celui care a vorbit pentru a o sfasia.<br />
- Imi pare rau, domnule catel! se scuza ea timida si speriata. Nu stiam, am venit aseara de la un drum lung , si m-am culcat fiindca eram moarta de oboseala. Nu stiam ca incalc teritoriul cuiva.<br />
- Sper sa fie asa, si sa nu incerci sa te instalezi aici, ca va fi vai de blana aia a ta lucioasa. Uite, ca sa vezi ca sunt bun la suflet, o sa-ti las trei minute sa dispari din imprejurimi, altfel va fi vai si amar de tine.<br />
Vulpea se conforma rapid, si o lua la fuga cat putu de repede. Acum ca era zi, vedea totul mult mai clar, dar cu siguranta i-ar fi placut mult mai mult sa ramane noapte si sa nu vada tot ceea ce am sa va relatez.<br />
Toti oameni pe care ii intalnea o ocoleau speriati, ori o alungau cu brutalitate. Cum nu mai mancase de aproape o zi, ii era foame de nu mai vedea bine. Se apropie de un barbat ce hranea niste pisici, insa acesta o alerga. Se ascunse intr-un gang si se gandi la tot ce ii spusese inteleptul vulpoi. Ce bine ar fi fost! Nu ar fi mai tratat-o nimeni ca pe un gunoi si nu s-ar fi mai ascuns acumintre genele de gunoi moarta de foame si de frica!<br />
De foame, a mancat niste resturi de osisoare de pui. Doamne, ce bun era puiul! Fata morgana o facu sa vada in fata ochilor puiul proaspat, unul din aceia cu care se ospata seara impreuna cu mama si fratii ei.<br />
Cand incepu sa se insereze si strazile sa fie cat de cat linistite, pleca pe drumul pe care venise pentru a se intorce acasa. Pentru a se ascunde de grupul de catei care o alungase, intra prin spartura . Cand se linisti pentru ca trecuse pericolul, se uita in jur sa vada unde intrase. Astfel observa ca se afla untr-un loc in care toate animalele erau inchise in custi. Cum nu era nimeni prin preajma, hotara sa faca o tura. Vedea ea ca toti se uita ciudat la ea, insa nu reusea sa isi dea seama de ce. Intr-un sfarsit, gasi o cusca in care vazu niste vulpi ce se infruptau dintr-o bucata de carne. Intreba politicos:<br />
- Ma scuzati, dar de ce sunteti inchise? Intre timp ochii ii curgeau dupa bucata de carne pe care o mancau acestea.<br />
- Buna. Cum ai ajuns aici? Vad ca iti e foame...<br />
- Am venit la oras in cautare de o viata mai buna, dar m-am inselat. Daca nu te superi, imi poti da si mie o bucatica din mancarea ta?<br />
- Sigur, dar intoarce-te de unde ai venit, si asta cat mai repede!<br />
- Dar voua va e atat de rau aici? Vorbea cu gura plina, foamea facand-o sa uite de maniere. Vad ca aveti si mancare, si un loc unde sa dormiti si nu cred ca va fugareste cineva sau se poarta urat cu voi.<br />
- Trebuie sa sti ceva. Noi nu suntem libere, pe cand tu esti!- ii spuse una din surate. Pleaca de aici pana cand nu e prea tarziu! Pe noi ne tin inchise aici si lumea vine si ne fluiera, se holbeaza la noi. Mancam doar cand ne dau ei, si nu putem pleca, nu putem umbla libere. Nu e o viata pe care sa o doresti nimanui.<br />
- Multumesc pentru mancare, nu stiu cum sa va rasplatesc pentru asta. Si cred ca o sa va ascult sfatul, o sa ma intorc in padure. Am facut odata greseala de a nu asculta de cei care stiu mai multe si acum regret. Nu o voi mai repeta.<br />
Astfel, se intoarse in padure. Le povesti tuturor prin ce peripeti a trecut, si ii promise vulpoiului intelept ca va asculta totdeauna de el de acum inainte.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-42523314092724226162010-03-31T04:17:00.000-07:002010-06-14T05:20:56.160-07:00Varietate<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRn7oSzaf7llEs5NHUmv0ZzgDhkEbxH89RrjWkTnCp9tNrznMHDIx8uKh0hvlsM0C84-iPbRXhQ_RrO4viTOJsoxz2dMKcwuIsUmZThIZoNg21pHzG7cemCImzVc-yOWoS5MWN6BTQdJq-/s1600/imagesCA394DWX.jpg"><img style="MARGIN: 0px 0px 10px 10px; WIDTH: 130px; FLOAT: right; HEIGHT: 87px; CURSOR: hand" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5454764979104623490" border="0" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRn7oSzaf7llEs5NHUmv0ZzgDhkEbxH89RrjWkTnCp9tNrznMHDIx8uKh0hvlsM0C84-iPbRXhQ_RrO4viTOJsoxz2dMKcwuIsUmZThIZoNg21pHzG7cemCImzVc-yOWoS5MWN6BTQdJq-/s320/imagesCA394DWX.jpg" /></a><br />
<div>Nu te-ai astepta niciodata ca intr-un oras, in centrul sau, sa gasesti o fauna atat de bogata. Intr-adevar , locuiesc langa un parc si este foarte multa verdeata in zona mea, dar parca nu am mai vazut nicaieri atatea specii de vietuitoare. Poate ca multi<a name='more'></a> dintre voi, cand spun "fauna unui oras" sau " specii de vietuitoare" va ganditi la oameni si la felul in care se comporta ei, cum ar fi: badaranii, nesimtitii, prostii, etc. Dar nu, eu ma refer la animale, la necuvantatoare. </div><br />
<div>De exemplu, azi in zori am vazut doi pitigoi si o ciocanitoare. Acum cateva zile am vazut un sarpe de casa ce iesea din iarba, de care m-am speriat ingrozitor. Acum un an , in parcul din zona a fost gasita o vulpe, iar asta iarna, cand erau -17, -18 grade C, in copacii din fata casei au venit pentru vreo doua zile doua specii de pasari foarte interesante. Eu nu am mai vazut niste zburatoare care sa le semene, dar erau foarte frumoase. O alta reptila pe care am intalnit-o in urma cu cateva veri a fost o soparla verde.</div>clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-38429326891559998302010-03-27T13:15:00.000-07:002010-06-14T05:21:16.598-07:00elefantu' a rupt banca!Cred ca stiti vechile banci in care marea majoritate ati petrecut cei patru ani de liceu. Ei , inchipuiti-va cum in acele banci vechi, prapadite, care se destrama la cea mai mica atingere, s-a asezat draga noastra profesoara care cantareste in jur de 100 Kg. Bine inteles,<a name='more'></a> cum era de asteptat, scaunul a cedat ( putem spune ca are si el mandria lui) si profesoara a ajuns sub banca. Ca niste elevi <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/" mce_href="http://doinapopescu.wordpress.com">model</a> ce suntem , noi i-am sarit cu toti in ajutor, dar am fost respinsi cu brutalitate. Dar nu de scaun ne era noua, ci de banca din spate de care era prins acesta, si careia i-a cazut spatele, si odata cu el si lateralele. De sigur ca a doua zi a venit directoarea sa faca <a href="http://doinapopescu.wordpress.com/" mce_href="http://doinapopescu.wordpress.com">ancheta.</a><br />
Din cauza greutati, porecla profesoarei este "elefantu' ". La clasa a zecea, te gandesti ca poti controla ce iti iese pe gura, dar se pare ca mai sunt si excepti. Cum directoarea a intrat tunand si fulgerand in clasa si ne-a amenintat ca daca nu ii spunem cine a fost ne scade nota la purtare, un coleg speriat a raspuns fara sa mai stea pe ganduri : " Elefantu' a fost!". Normal ca uni dintre noi am inceput sa radem. Alti , cum ar fi sefu' clasei care trebuia sa explice cine e "elefantu' ", mureau de rusine.Astfel am scapat de furia directoarei, dar am dat de cea a profesoarei in cauza. Aflandusi porecla s-a suparat si de atunci ne tine numai in testari.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-4877822910042572990.post-30645324487066603992010-03-27T13:12:00.000-07:002010-03-27T14:22:14.382-07:00CunostintaZi de zi vedem in tramvai, autobuz, pe strada, pe banci in parc, peste tot, oameni incruntati, suparati, parca ar fi o invazie a nefericirii. Toti avem problemele noastre, dar hai sa mai si radem putin!<br />Tocmai de aceea m-am hotarat sa imi fac acest blog. Printre atatea vesti proaste si stiri despre violuri si alte grozavi am vrut sa scriu ceva ce sa ii binedispuna pe toti cei care citesc, sa le aduc zambetul pe buze.clopotelhttp://www.blogger.com/profile/07752188866935976834noreply@blogger.com