Plictisită de joaca cu valurile, m-am întors pe plaja . Am incercat să ridic un castel complicat, în stil spaniol, însa cum ştim cu toţii, joaca în nisip nu are niciun haz fără un partener. Astfel am început să caut un copil cu care să mă joc şi l-am găsit imediat. Fiind un copil curajos si foarte îndrăzneţ, m-am dus imediat la mama băieţelului pentru a cere voie să mă joc cu el .
Aceasta era o femeie trecută de prima tinereţe,împodobita ostentativ cu aur si cu un aer plictisit .
Intru in discuţie foarte politicos, cum îmi stă în fire:
- Bună ziua, doamnă! Pot să mă joc cu fiul dumneavoastră?
Cucoana intoarce capul spre mine, şi după câteva secunde de reflecţie, răspunde pe un ton de hai sictir :
- Hai, fie! Acum te poţi juca. Da' peste cinsprăzece ani să nu te mai prind în preajma lui! Ai auzit?!
- Sigur, doamnă - am răspuns în grabă, şi am plecat spre băieţel.
Cât timp ne-am jucat, nu am scăpat nicio clipă de previrile iscoditoare ale femeii, care ne urmărea fiecare mişcare.
După o vreme, mă duc la mama uimită, şi o întreb ce are băiatul acela între picioare. Mama, foarte amuzată, îmi răspunde
- El e băiat, mamă, şi are cocoşel. Ai să înţelegi tu mai târziu.
Acel cocoşel m-a faşcinat, şi cât timp am mai stat pe plajă, singura mea ocupaţie a fost să inspectez moţorelul dintre picioarele băiatului.
