Faceți căutări pe acest blog

luni, 5 iulie 2010

Rottweiler de curse

Eu sunt o fire puţin mai libertină şi un pic comodă. Niciodată nu mă grăbesc când merg undeva, chiar dacă sunt în întârziere. Toţi se plâng că trebuie să mă aştepte, dar răspunsul meu pentru oricine este acelaş : "Nu alerg după nimeni, dacă nu iţi place stilul meu spune-mi, şi eu te las în pace."
Şi este foarte adevarat. Eu nu am alergat după nimeni, în afară de dăţile când jucam Lepşa. Nu am fugit nici după fete şi nici după băieţi. La şcoală ajungeam frecvent în urma profesorilor, îndeosebi la prima oră, considerănd că nici aici nu merită să imi dau ostenela şi că nu e necesar să mă treacă toate apele alergand, eventual să îmi rup şi un picior pe scări.
Însă, cineva a reusit să mă facă să mă răzgândesc. De frică să nu pierd acest personaj special, am alergat după el cam o lună de zile.
Ei bine, este vorba de căţeluşa mea rottweiler pe care o exilasem din casă în curte. Începuse să crească, şi fiind vară, am mutat-o în cuşca construită special pentru ea în curte. Gândind şi pentru viitor, nu numai pentru prezent, părinţii au construit o "cuşcă-vilă", care se pare că pe atunci nu o prea incânta pe micuţa rottweiler. Fiind tinerică, încă era de statură mică şi avea loc să iasă pe sub poarta şi să o ia la goană pe stradă. Cum era vacanţa de vară şi eu aveam foarte mult timp la dispozitie, o lăsam să fugă puţin, să îşi facă hatârul, după care mă duceam după ea.
Căţeluşa era foarte iute de picior aşa încât alergam ceva până ajungeam să o prind. De ciudă că o aduceam înapoi , îmi fura căte un papuc. Aşa că, în cazul în care sunteţi stăpânul uni pui jucăuş de rottweiler, păziţi-vă papucii!